Searbădă performanţă/Cinci purceluşi

Am luat o pauză. Am respirat adânc şi am cugetat. De ce scriu? Care dintre păreri merită puse pe curat? Nu ştiu dacă am ajuns la răspunsurile corecte, însă senzaţiile nu pot fi minţite. Trăim într-o ţară a şto-ului. Şi trebuie să ardem în ritm cu ea. Altfel, prea multă seriozitate cauzează grav sănătăţii. Mintale. Odată elaborată această lemă, mergem pe firul logic şi despicăm.

Toate echipele româneşti au mers la tragerea la sorţi de la Nyon. Şi nu s-au întors cu mâna goală. Este o performanţă? Fără doar şi poate. Deoarece, la polul opus, puteam fi în urne doar cu trei din cinci. De altfel, am fost aproape de această contra-performanţă. Dinspre care jumătate a paharului trebuie să privim? Deocamdată, acesta este în curs de umplere. Adversarele sunt accesibile, pentru ca noi să fim în cinci grupe din Liga Europa. Plus acel ultim dat din UCL. Dar ce delectare pentru jurnalistul alergând după senzaţional, într-un fotbal ajuns pe toboganul statisticilor, dacă toţi cei cinci purceluşi de lapte ar fi sacrificaţi înainte de termen şi serviţi cu măr şi portocale...

Cert este că astfel de performanţe în coadă de peşte nu îmbie pe cronicar. Aşteptăm campionatul cel de toate zilele, pentru că acolo subiectele mustesc, în compostul fetid. Ne-am învăţat să râdem de bube şi negi, pentru a educa moravurile. Aşa să fie?

I-au gazeificat

Aşa cum începuse sezonul trecut în Bundesliga, Mainz promitea să bată toate recordurile. Şapte victorii în primele şapte etape. Totul cu o echipă încropită din jucători împrumutaţi, cu costuri minimizate. Următoarele etape au consemnat nu neapărat dispariţia speranţelor (pentru că acestea nici măcar nu existaseră), ci disiparea lor. Totuşi, la final de sezon, echipa a prins ultimul loc care ducea în cupele europene. Situaţie similară cu aceea a lui Gaz Metan. Ajunsă în turul al doilea preliminar al Ligii Europa după retrogradarea la masa verde a Timişoarei, echipa din Mediaş era văzută drept victimă sigură în faţa germanilor. N-a fost însă cazul. Cu un excelent strateg pe banca tehnică, fără mari vedete în teren, ardelenii s-au întors cu un nesperat egal cu gol marcat în deplasarea din Germania, în faţa unei echipe rămase fără cei care realizaseră performanţa sezonul trecut. Întorşi pe la echipele cu care erau sub contract. Scorul de 1-1 s-a repetat în retur, iar la loviturile de departajare s-a remarcat excepţionalul Pleşca. S-a opus la două din execuţiile adversarilor şi şi-a trimis echipa la tragerea la sorţi a meciurilor din playoff-ul C2.

Mai puţine menţiuni despre performanţa lui Dinamo, câştigătoare până la urmă în Croaţia. După un 2-2 cu emoţii, în meciul tur, câinii au muşcat de două ori din Varteks, la Varazdin, şi nu au mai deschis poarta decât o dată. Astfel, România va fi prezentă cu toate echipele participante la tragerea la sorţi a meciurilor din barajul Ligii Europa. Steaua, Rapid şi Dinamo (ca favorite), Vasluiul (venită din turul al treilea preliminar al C1) şi Mediaşul îşi vor vedea numele trecute pe bileţelele de la Nyon. Dacă bucureştenele speră să capete adversari care să le faciliteze calificarea în grupe, celelalte două echipe vor avea parte, cel puţin pe hârtie, de rivale mai bine cotate.

Bătaie metodică. De joc

Am sperat să comentez o răsturnare de scor, la Piatra Neamţ. Nu s-a întâmplat. Vasluiul a capotat mecanic în faţa vice-campionilor vice-campioanei mondiale. În pană de inspiraţie, jucând ca la 1475, fotbaliştii lui Hizo au rămas la stadiul de agricultori cu mârţoaga. Au arat terenul, l-au semănat, au ierbicizat, dar când a fost să bage secera în lan, au căpătat două boabe, încasate la batavi acasă, în straturile de lalele. Le-au băgat cuminţi la pasiv, în hambarul gol. Oaspeţii de sub Pietricica sunt cei ce merg, meritat, în barajul UCL. Răzeşii vor intra în urnele tragerii la sorţi pentru C2. Acolo unde aud că Rapidul a prins ultimul loc în grupa favoritelor. Spre supărarea timişorenilor, care voiau să vadă o echipă mai acătării venind pe malurile Begăi.

Însă vestea zilei o constituie perfectarea amicalului cu naţionala de jetoane din San Marino. După ce Argentina a spus pas, iar uzbecilor le-a fost refuzată intrarea pe pământ austriac, tricolorii lui Piţurcă vor disputa peste o săptămână un meci de palmares lângă Adriatica, împotriva ultimei selecţionate din lume. Sper ca în contractul parafat să se fi stipulat drepturi financiare compensatorii, dacă şi chelnerii sau şoferii din enclava italiană ne vor refuza, în ultimul moment. Şi, dacă totuşi meciul va începe, selecţionerul nostru să aibă dreptul de a întrerupe jocul oricând îi pofteşte inima, pentru a aranja jucătorii proprii şi adverşi în teren, conform schemelor gândite în prealabil. Dacă-i amical şi dacă tot ajunserăm în Italia, pax vobiscum!

Aşa s-a călit Oţelul

În luptele grele din campionatul intern. E paradoxal, dar trofeele vin doar după înfrângerile sau semi-eşecurile cu liliputani. După ce în prima etapă Opriţa le-a frânt diagrama undeva în zona austenitei, siderurgiştii de la malul Dunării au intrat acum şi în istoria Concordiei. Din Chiajna. Departe de stadionul european U19, limitrofii marii citadele s-au întors cu primul punct din existenţa sub soarele Ligii 1, chiar de pe terenul deţinătoarei titlului.

Recunosc, mi-am propus să urmăresc cu atenţie meciul. Am urmărit şarjele gazdelor şi sacrificiul fumegând al oaspeţilor. Undeva, însă, pe parcurs, m-au pierdut prin munţii de atac steril. Tocmai în asta constă frumuseţea fotbalului, mai ales la început de campionat. În bulversarea valorilor. Pe urmă, cine a greblat mai bine şi şi-a tras maldărul de zgură mai mare în curte, acela va investi în a spori grămada.

Evident, oţelarii se concentrează cel mai bine asupra meciurilor cu miză. Au câştigat Super Cupa şi cu siguranţă că vor avea evoluţii mult mai bune în grupele Ligii Campionilor. Vor face istorie şi acolo, în calitate de ultimă echipă românească aflată în postura de a respira lângă granzii Europei. Pentru o bună bucată de timp, de-acum înainte...

Rămâne de văzut ce se va întâmpla pe stadionul căruia îi vor spune "casă" în UCL. Etapa viitoare, moldovenii vor merge sub Pietricica, pentru a înfrunta o altă nou-promovată, ceva mai cu ştaif, e drept. Până atunci, o pauză, pentru regruparea forţelor. Şi reîncărcarea furnalelor, cu cocs.

Constanţa

E un truism, când spui că o echipă de fotbal creşte în timp. Că jucătorii au nevoie de Cronos, drept liant. Că totul se clădeşte, cărămidă după cărămidă. Spuneţi asta patronilor de echipe de la noi. O să vă râdă în nas. În primul rând, ei nu iau jucători pentru echipa lor, ci pentru ca să nu-i ia adversarii. În fapt, metodele de management din fotbal nu diferă cu nimic faţă de cele utilizate la vârful societăţii sau într-o întreprindere lohn din Dorohoi.

Cine sunt aceşti conducători şi ce vor ei? Sunt îmbogăţiţii peste noapte ai unei societăţi răsturnate cu posteriorul la anterior şi întoarse ca meta-para-aldehidele. De oriunde te-ai uita, vezi aceeaşi dorinţă, normală la înţeles, dar hâdă la morală: de a trage un tun. În fapt, la viteza cu care se schimbă regulile jocului, la toate nivelurile, e singura modalitate de a reuşi. Cel puţin câteva generaţii de-acum înainte, în România iepurele va învinge ţestoasa, pentru că va fi transportat cu maşina la linia de finiş, iar greierele o să se bucure de toată agoniseala furnicii, pentru că va cânta pentru cine trebuie.

Şi atunci, cum să-i ceri lui Gigi ca să păstreze echipa? Sau antrenorul? Sau pe Narcis? Dar pe Meme? Dacă nici măcar U Cluj n-a dorit Constanţa?