sâmbătă, 30 iulie 2011

Dacă atunci nu, de ce nu acum?


Toată lumea este de acord că nu vom câştiga grupa D, la preliminariile Cupei Mondiale de peste trei ani, din Brazilia. Că Olanda este mult peste noi. Pornind de la această presupunere, bazată pe mereu nesecatul izvor de portocalii mecanici, nu ne rămâne decât să luptăm în trei, cu Turcia şi Ungaria, pentru locul al doilea, cel care duce într-o dublă manşă de baraj. Calculele devin deja obositoare şi poate c-ar fi bine să le facem abia după încheierea actualei campanii pentru Euro 2012. Aş face o menţiun aici: dacă tot am ajuns în urna a patra valorică, sub vecinii din pusta maghiară şi sub foştii suzerani de la porţile Bizanţului, de ce nu vorbeşte nimeni despre Estonia? Să fie oare echipa de la malul Mării Baltice chiar o cantitate neglijabilă? Nu de alta, dar am privit puţin pe rezultatele din primăvară şi am descoperit cu fiori pe şira spinării un 2-0 pe care gazdele de pe Le Coq Arena din Tallinn l-au administrat Uruguayului, într-un meci amical. Urmat de un egal, 1-1, acasă, cu Serbia, în preliminariile lui Euro 2012. Iarăşi interesant, în timp ce noi vom juca prin Austria, cu adversare din Confederaţia asiatică, estonienii vor înfrunta la aceeaşi dată, pe 10 august, Turcia, viitoarea rivală din preliminariile Cupei Mondiale, pe stadionul Şukru Saracioglu din Istanbul. De urmărit...
Ungaria va avea avantajul (sau dezavantajul) de a fi disputat deja o dublă manşă cu Olanda, în actuala ediţie a preliminariilor, pentru Campionatul European. Desigur, ambele confruntări câştigate de batavi, cu scoruri care scutesc de comentarii şi aduc aminte de perioada frumoasă a fotbalului: 5-3 la Amsterdam şi 4-0 la Budapesta. Maghiarii n-au mai prins un turneu final din Mexic 1986.
Privim acum cu alţi ochi uriaşul scandal de corupţie din Turcia. Rămâne de văzut dacă vor cădea capete şi dacă fotbalul din Ţara Semilunei va fi afectat de eventuala curăţenie de la vârf. Altfel, ne amintim de amicalul jucat acum un an, la Istanbul, meci decis în ultimele zece minute de joc, 2-0 pentru gazde, de Emre şi Arda.
Misiune dificilă pentru jucătorii antrenaţi de Victor Piţurcă. Nu însă şi imposibilă. Până atunci, va trebui să mai bifăm cele patru meciuri rămase pentru calificarea în Polonia şi Ucraina. Şi să sperăm într-o surpriză plăcută oferită de ai noştri. O victorie aşteptată în Luxemburg şi o inaugurare cu dreptul a lui Naţional Arena ne-ar face să visăm din nou frumos. Nimic nu este imposibil!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu