vineri, 29 iulie 2011

Despre câini, numai de bine


Ingrată misiune, să vorbeşti despre prima manşă a unor duble confruntări. Mai ales când ai de-a face cu evoluţii diametral opuse, a două echipe româneşti şi când şansele de a accede în playoff-ul Ligii Europa sunt la fel de mari/mici ca la fluierul de start. Sau poate că tocmai tensiunea/relaxarea au fost elementele care au produs aceste rezultate.
Dinamo a început furibund. I-a presat pe Varteks Varazdin ca pe şunca macră. La greu, adică. Onor admiratorii lui Borcea îşi frecau mânuţele fericiţi. "Gata, îi îngropăm", susurau ei. Că doar groapa fusese deja săpată şi chiar acolo se juca. Dar socoteala din concavitate nu se potriveşte cu convexitatea din "fosta ex-Iugoslavie". 2-0 este un scor periculos. S-a văzut. S-a simţit până şi pe pielea bine tăbăcită, de câine. Apoteoza s-a produs mai pe final de meci, când super sexy cool magic Torje a mimat foarte bine un splash în careu, iar cavalerul dreptăţii a dus mâna nu la cartonaşul galben, ci la punctul cu var. Desigur, penaltiul a fost ratat. Pentru că există totuşi un echilibru în Natură, nu doar un circuit al apei. Cert este că Dinamo păstrează şanse intacte de calificare. Echipa a arătat că poate şi este în continuare favorită. Liviu va trebui însă să scoată fumurile premature din capul băieţilor şi să-i pună la amuşinat iarba mai îndelung.
Am păstrat pentru la urmă performanţa minunată a lui Gaz Metan. Medieşenii s-au întors cu un rezultat bombă de pe terenul uneia din echipele revelaţie ale sezonului trecut din Bundesliga. Metodici, fără să dispere după primirea primului gol, ardelenii vor porni din postura de calificaţi returul de la Cluj, cu Mainz. Indiferent de rezultatul dublei confruntări, jos pălăria, GM! Chestie de mentalitate, domnule...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu